My view of life

M-am gândit să vă împărtășesc câteva din gândurile mele vouă cititorilor(ăia 2,3 câți sunteți) prin intermediul acestei mizerii numite blog.

Să începem atunci:

De ceva vreme încoace mă trece un sentiment de maximă neputință,inutilitate și deznădejde.

Am impresia că dacă mă lovește un jeep pe trecerea de pietoni voi muri nevinovat, scurt, dur, fără lacrimi și fără urmări pt. blonda, diplomatul din jeep.

Am impresia că dacă voi fi jefuit, lovit cu bâta-n cap pe stradă, voi rămâne handicapat, fără bani, umilit de lege și uitat de lume iar Poliția nu o să facă nimic, pentru că ei au alte treburi mai importante decât să instrumenteze cazul unui nimeni.

Am impresia că dacă voi avea un atac de epilepsie sau voi leșina pe stradă, doctorul de pe ambulanță va ajunge în timp util doar ca să-mi noteze decesul, sec, steril într-un carnețel sau mai rău să-mi dea un tratament incorect ce-mi va agrava situația.

Am impresia că orice aș face la servici, nu pot schimba părerile oamenilor și oricât de bine aș lucra sigur se găsește un șpăgar care să avanseze mai repede sau care să mă calce în picioare.

Am impresia de altfel că munca pe care o fac eu cel puțin acum nu contează, nu a contat și nu va face o diferență în lumea asta mizeră, sunt doar un simplu sclav pe plantație.

Am impresia că în ritmul actual nu voi putea niciodată să-mi întemeiez o familie și să trăiesc fericit la casa mea, fără să fiu dator vândut, poate pe 2,3 generații la sistemul infect și murdar bancar din căcatul ăsta de țară.

Am o vagă impresie că oamenii care coordonează masterul din ASE la care cu silă și greață compun o dizertație sterilă la fel ca mințile lor se cred niște nominalizați la premiile puliițer neînțeleși.

Am o vagă impresie că dacă mâine mor voi fi precum un strop de ploaie în mare, cu nimic care să rămână peste timpuri, nimic care să ateste că undeva, cândva, cineva, poate un suflet de om, poate un tânăr aspirant,a realizat ceva, a impresionat pe cineva, a reușit în viață.

Am impresia că din momentul în care m-am născut în această țară am pierdut. Am pierdut dreptul la sănătate, la judecată dreaptă, la sprijin din partea statului, la sprijin din partea prietenilor, la prietenie adevărată nebazată pe interes, la dreptul de a alege, la dreptul de a accede mai sus, la dreptul de a visa, la dreptul de a-mi depăși condiția.

Dar nu-i nimic, mâine voi porni mașina temător la traficul idiot și periculos, temător la sănătatea mea fragilă, temător la gândul că mi-aș putea pierde locul de muncă și temător la gândul că oricare din aceste temeri am pus-o.

Și mai am o impresie de final : am impresia că ăsta e doar începutul.

PS: am o rugăminte comentați vă rog, în bine, în rău tot ce scriu și ce compun